Dani Alves, condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare pentru viol

by sportpuls.net
59 views
A+A-
Reset

Fotbalistul brazilian Dani Alves, fostul jucător al echipei FC Barcelona, a primit joi o condamnare cu executare de patru ani şi jumătate pentru violarea unei tinere în capitala Cataloniei, la sfârşitul anului 2022, informează agenţia EFE, citat de AGERPRES.

Dani Alves se afla în arest preventiv din data de 20 ianuarie 2023, după ce a fost acuzat că a agresat sexual o tânără de 23 de ani, în discoteca Sutton din Barcelona, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022.

El se afla în momentul respectiv într-o vacanţă de câteva zile la Barcelona, după ce participase la Cupa Mondială 2022 din Qatar cu selecţionata Braziliei.

În sentinţa sa de joi, Secţia 21 a Tribunalului din Barcelona l-a condamnat pe internaţionalul brazilian la patru ani şi jumătate de închisoare, cinci de libertate condiţionată şi nouă de distanţare faţă de victimă, pe care trebuie să o despăgubească cu 150.000 de euro pentru infracţiunea de agresiune sexuală.

Parchetul spaniol ceruse nouă ani de închisoare pentru Dani Alves, în timp ce acuzarea particulară solicitase 12 de ani închisoare.

În vârstă de 40 de ani, Dani Alves este unul dintre cei mai titraţi fotbalişti din istorie. E la cucerit 23 de trofee alături de FC Barcelona, la care a evoluat între 2008 şi 2016.

În cursul carierei sale, brazilianul a mai jucat la Sevilla FC, Juventus Torino, Paris Saint-Germain şi Sao Paulo FC, iar în momentul arestării sale se afla sub contract cu echipa mexicană Pumas UNAM, care l-a concediat imediat după apariţia acuzaţiilor împotriva sa.

Citește și ...