41
În acest weekend se dispută primele partide din partea a doua a Diviziei A1 de volei masculin. Știința Explorări va întâlni în prima fază a turneului pentru locurile 9-12 (play-out) Universitatea Cluj Napoca, învingătoarea urmând să fie stabilită după sistemul cel mai bun din cinci meciuri.
Primele două meciuri sunt programate în Baia Mare sâmbătă, 22 martie, și duminică, 23 martie, de la ora 12.
Partida a treia și, dacă va fi cazul, a patra se vor juca la Cluj-Napoca, pe 30 și 31 martie. Un eventual meci decisiv ar urma să se dispute în Baia Mare, pe 6 aprilie.
În cealaltă confruntare din play-out se întâlnesc Unirea Dej și CSU UV Timișoara, primele două întâlniri fiind programate în acest weekend la Dej.