47
Se cunoaște programul meciurilor din play-off în urma jocurilor din cadrul ultimei etape. SCM Zalău s-a impus în trei seturi la Cluj-Napoca și prinde ultima poziție care duce în play-off.
Ardelenii au urcat pe poziția a 8-a și încheie sezonul regular cu 30 puncte.
În primul meci din play-off zălăuanii vor juca la Galați, pe terenul campioanei, pe 23 martie.
În play-off se va juca după sistemul cel mai bun din trei jocuri, în timp ce în play-out, cel mai bun din cinci jocuri.
Datele de disputare în play-off: 23 martie (pe terenul echipelor mai bine clasate), 27 martie și dacă va mai fi cazul, 30 martie.
În play-out se va juca în perioada 23 și 24 martie (pe terenul echipelor mai bine clasate), 30 și 31 martie, iar ultimele meciuri, dacă va mai fi cazul, pe 6 aprilie.