CSM Bucureşti şi antrenorul Adrian Vasile s-au despărţit după ce echipa de handbal feminin nu a obţinut calificarea în la turneul Final4 al Ligii Campionilor la handbal feminin, a anunţat clubul, marţi, pe site-ul său oficial.
CSM Bucureşti a pierdut ambele meciuri din sferturile de finală cu echipa franceză Metz Handball, 24-27 la Bucureşti şi 23-29 în Hexagon. Adrian Vasile a rămas la conducerea tehnică a formaţiei până la finalul campionatului, pe care l-a câştigat din nou cu CSM Bucureşti. CSM Bucureşti a câştigat în acest sezon şi Cupa României.
”Neîndeplinirea obiectivului european duce la despărţirea de antrenorul Adrian Vasile la finalul sezonului competiţional, aşa cum CSM Bucureşti a anunţat public încă din luna noiembrie a anului trecut”, a precizat clubul.
Adrian Vasile a devenit antrenor principal la CSM București din 2019. Echipa nu și-a îndeplinit niciodată obiectivul european, calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor, în acest răstimp, dar antrenorul a câștigat aproximativ 450.000 de euro.
”Cu un buget care nu este nici pe departe cel mai mare din întrecerea europeană, probabil nici măcar printre primele şase, CSM Bucureşti a fost totuşi o prezenţă permanentă în ultimii ani între primele 8 formaţii ale bătrânului continent. Incontestabil o mândrie, mai ales că nicio altă echipă românească, indiferent de disciplină sportivă aleasă, nu a reuşit ceva similar, iar palmaresul intern şi internaţional al echipei de handbal, după doar 16 ani de la înfiinţare, este unul extrem de valoros şi foarte greu de replicat, pentru o perioadă atât de scurtă de timp: 7 titluri naţionale, 7 Cupe ale României, 5 Supercupe ale României şi EHF Champions League”, se mai arată în comunicat.
Adrian Vasile a fost cooptat în stafful tehnic al echipei CSM Bucureşti încă din anul 2014 şi a fost numit în octombrie 2019 antrenor principal, fiind practic implicat în mod direct în toate succesele clubului. Din cei cinci ani petrecuţi la clubul bucureştean ca principal, primul sezon a fost întrerupt de pandemia de Covid, atât în EHF Champions League, unde echipa era calificată în sferturile de finală, cât şi în Liga Florilor MOL, unde CSM era în vârful clasamentului, la egalitate de puncte cu rivala SCM Rm. Vâlcea, dar cu un joc mai puţin disputat. În următorii patru ani a câştigat de trei ori liga naţională de handbal feminin, Cupa şi Supercupa României.
“Sunt mândru de cei zece ani în care am lucrat la CSM Bucureşti. Aici am putut experimenta toate aspectele profesiei de antrenor şi am acumulat o experienţă fantastică. Sunt mândru de toate titlurile pe care le-am câştigat cu clubul în ultimii ani, sunt mândru de stafful şi jucătoarele alături de care am lucrat, precum şi de oamenii din club şi de fanii noştri fantastici. CSM a devenit o parte din viaţa mea, iar acum vreau să folosesc toate cunoştinţele câştigate într-un club atât de puternic pentru un nou proiect în handbal.